Ca o adevărată milennială ce sunt, X Files a fost unul dintre serialele cult pe care le-am urmărit cu sfințenie, vineri seara pe ProTv, să aflu ce ciudățenii de cazuri mai urmăreau Mulder&Scully. Ani mai târziu, am recidivat cu Californication, în care domnul Duchovny juca un personaj care n-avea nicio legătură cu fostul agent FBI, dar care era cel puțin la fel de interesant și de mișto.

Recunosc că n-am crezut că tipul este nimic mai mult decât un pretty boy, pe care totuși îl admiram și cu care m-aș fi cuplat pe loc, cu mintea mea de 15 ani. Așa că am ridicat rău din sprânceană lunile trecute, când am văzut volumul semnat de el și apărut în traducere la Polirom, o editură dintre cele mai respectuoase din România și în care am toată încrederea că nu publică maculatură. Argumentele pro le-au bătut pe cele contra, așa că am înhățat volumul din raftul din librărie și l-am mutat în biblioteca personală.

Acum am dat și ultima pagină a cărții și trebuie să recunosc că domnul Duchovny scrie foarte mișto. Realist, foarte bine documentat, cu un personaj (Ted Fullilove) supranumit Domnul Arahidă, care într-o primă fază pare că n-are nimic interesant de spus, cu multe detalii despre jocul ăsta (baseball) pe care eu nu l-am înțeles niciodată, romanul plonjează în New Yorkul anilor ’70, într-o atmosferă în care jucătorii de baseball de la Sox, muzica celor de la Grateful Dead și referiri la Samuel Becket, Dickens, T.S Elliot se amestecă absolut natural și firesc cu teoriile lui Freud și replici shakespeare-iene.

Omul nostru, Ted, un tip aflat într-o stare de blazare amestecată cu depresia, absolvent de Yale și actualmente vânzător de arahide la meciurile de baseball de pe stadionul echipei Yankees, amator de iarbă și scriitor nepublicat, află că tăică-su este pe moarte, ros de un cancer aflat într-un stadiu terminal. Că tot ziceam de Freud mai devreme, relația dintre cei doi este cumva pasiv-agresivă, într-un complex Oedip nerezolvat, așa încât nu se mai văzuseră de foarte mulți ani. Peste noapte, Ted se pune în situația de a-și însoți tatăl în ultimele luni de viață, într-o încercare (nu neapărat aleasă în mod conștient) de-a face pace cu el și de a-l înțelege mai bine, dar și pentru a se înțelege mai bine pe sine.

N-o să dau alte spoilere, nici măcar cine e Bucky Dent – Citiți-o că e faină. O să zâmbiți, o să vă pună pe gânduri, poate o să vă mai dea și lacrimile din când în când, căci autorul reușește să surprindă foarte bine fragilitatea unor oameni aflați în roluri diferite (părinții, copii, iubiți, prieteni) în fața vieții – și a morții. Nu, n-o să știți mai multe despre baseball la finalul cărții – recunosc că am trecut cu grație peste detaliile legate de sportul ăsta – victorii, înfrângeri, winning percentage și games behind.

Singura mea dezamăgire este finalul, cam prea Hollywood pentru mine. Dacă aveți probleme cu astfel de încheieri, vă recomand călduros să nu citiți Epilogul.